Cu totii stim ce inseamna "amanarea". Dictionarul Explicativ il defineste ca : "1. A trece la indeplinirea unei actiuni intr-un moment ulterior celui stabilit initial. 2. A purta cu vorba pe cineva", iar Dictionarul de Sinonime : "4. A lungi, a taragana".

Cum reusim sa punem in practica acest verb o stim cu totii, mai ales de la amanrea acelor actiuni care nu ne fac placere; iar de cele mai multe ori acestea sunt indatoririle noastre zilnice. Ce nu amanam insa? Vai! Avem mare grija sa nu pierdem nici una din placerile vietii. Despre acestea cautam ca nu care cumva sa le ratam; doar viata-i scurta, nu-i asa?

Ia sa privim insa din punct de vedere crestin. Cine se afla in spatele acestui obicei al amanarii? Poate ati auzit de pilda in care cel mai iscusit diavol s-a dovedit acela care nu-i spunea omului sa nu se duca la biserica, ci doar sa amana pentru maine. Ce-ar fi insa daca am aplica acest obicei al amanarii in folosul nostru sufletesc? Adica sa amanam acele actiuni, fapte, obiceiuri care ne departeaza de la calea mantuirii. Nu ne propunem sa renuntam la ele, ci doar sa le lasam pentru mai incolo, sa le amanam putin - pana miane.

Iar maine? Maine este tot o zi in care frumos ar fi sa incepem cu cele de folos sufletului, dupa care sa mai amanam oleaca cele ce stim ca ne fac rau si ne impiedica duhovniceste. Si asta nu pentru mult timp, ci din nou, doar pana maine ...